InAlergare Cindrel 2013

Salutari

     Dupa Olympus Marathon am luat o pauza competitionala binemeritata :) dar n-am incetat sa ma antrenez. Trebuie sa recunosc ca vara imi este greu sa ma motivez. Nu reusesc sa alerg atat de bine ca in restul anului si ma motivez greu. Cu toate acestea ies aproape zilnic. Daca nu este alergare este bicicleta dar ceva tot fac.
     Dupa ani de zile in care n-am facut sport deloc stau deseori si ma gandesc cum am ajuns sa-mi fie greu fara si de ce fac asta. Saptamana trecuta am avut o discutie cu un prieten care ma intreba, fara a fi tendentios, de ce alerg.

     Raspunsul era pregatit de asta iarna de cand, in timpul alergarilor lungi din padurea Baneasa, imi vuiau in cap toate posterele si clipurile motivationale pe care le-am vazut vreodata.
N-a fost usor si cred ca n-am reusit sa-l conving ca este bine ce fac.
De ce ma trezesc maine la 5:30 sa ma antrenez? Este normal sa sacrific aproximativ 30 de ore pe luna pentru antrenamente in detrimentul familiei? Care este scopul final al acestor sacrificii?
Cred ca oricine si-a pus intrebarile acestea la un moment dat...

N-o fac ca sa slabesc sau pentru a fi sanatos. Nici pentru extraordinara senzatie de la final - o stiti cu totii - indusa de endorfine. Nici pentru a posta pe retelele de socializare ultima mea alergare de X km.

M-am gandit mult pentru ca raspunsul care-mi venea primul in minte mi s-a parut pueril dar motivul  este: pentru ca-mi place grozav de mult!

     Si pentru ca-mi place am ales sa particip la o cursa Sambata trecuta, o cursa intr-o zona in care n-am mai ajuns de 20 de ani si de care ma leaga amintiri foarte frumoase.
Gandindu-ma la amintirile mele din copilarie cred ca iesirile cu parinii sunt singurele lucruri pe care mi le amintesc ca si cum ar fi fost ieri.
     Cum pustiul meu a crescut am decis sa-l introduc in lumea alergarilor montane si sa-l iau cu mine. A fost de acord - nu l-as fi luat daca nu vroia - cu toate ca i-am explicat ca pe perioada cat alerg ma va astepta singur in camera de hotel. Nu mai participa nimeni pe care mi-as fi permis sa il/o rog sa-l aibe in grija.
     Vineri dimineata am urcat bagajele in masina si am plecat spre Paltinis unde-am ajuns in cam 5 ore. Seara am iesit la o tura de recunoastere in zona, am ridicat kit-ul de start si am mancat ceva usor.

Planuiam sa ma odihnesc bine pentru ca avusesem o saptamana agitata la lucru si ma simteam slabit.
Si am reusit...
M-am culcat la 22:30 si m-am trezit la 7:00. Mi-am mai aruncat o privire asupra echipamentului pentru ca inca nu ma hotarasem ce pantofi sa aleg. Am luat micul dejun si am facut instructajul: "Nu deschizi usa la nimeni fara sa intrebi cine este", "Suni la receptie daca ai nevoie de ceva", etc.

     La 8:40 am plecat spre zona de start care era foarte aproape - cam 5 minute de mers lejer. Am alergat sa ma incalzesc si am ajuns mai repede. Atmosfera foarte frumoasa la start: multi cunoscuti, voie buna, emotii. Aproape ca nici nu am realizat cum au trecut cele 15` intarziere. La 9:15 mi-am facut loc si am incercat sa plec cu primul pluton. Experienta concursurilor trecute in care am pierdut minute bune la start isi spunea cuvantul :). Pana la urma aveam de alergat o cursa naprasnica impotriva mea.
"I`m an Ironman!" 5...4...3...2...1...START

Am plecat cumpatat cu gandul sa alerg cat mai mult si asa am si facut pana la km 3 cand mi-am dat seama ca jambierele de compresie 'ma tin'. Am incercat 2 perechi pana acum dar se pare ca nu sunt pentru mine. Simteam picioarele grele si parca nu le mai puteam ridica. Dupa ce-am fost depasit de 2 alergatori mi-am dat seama ca trebuie sa fac ceva si le-am rulat la glezna. Dupa inca 1km ma simteam eliberat si am recuperat usor cateva pozitii.

Chiar daca zambeam nu eram deloc confortabil...

Si am continuat sa alerg. Stiam ca o sa fie alergabil dar parca nici chiar asa :) Imi doream o urcare sa ma odihnesc putin si s-a intamplat pe la km 7 dar a durat in jur de 1 minut dupa care iar alergare. Practic pana la refugiul Iezer (km 16) am tinut-o numai intr-o alergare. De aici a inceput o poteca relativ tehnica si o urcare pe care n-am mai putut sa alerg tot timpul si pana sa ma dezmeticesc am vazut lacul. Superb! M-am oprit putin si mi-am umplut bidonul dupa care am continuat. Uitandu-ma in fata am observat ca se cam schimba treaba. Poteca s-a transformat intr-un grohotis si panta lejera intr-o mare urcare de cam 50 de grade. In acest moment ma uitam numa in jos pentru ca daca ma uitam la destinatie ma demoralizam.

Si am ajuns sus unde speram sa fie capatul urcarii. Din ce-mi aminteam de la sedinta tehnica asa era dar nu mai eram sigur de nimic. Vroiam sa pot alerga iar. Ma odihnisem destul.

     Sus ma astepta un platou nesfarsit pe care am alergat cu ultimele puteri pana la coborarea mult dorita. Stiam ca mai am cam 7 km pana la urmatorul punct de alimentare dar retinusem ca in zona urmatoare sunt multe izvoare din care ma puteam alimenta. Dupa ce-am gresit putin drumul, ca sa nu ma dezmint, si mi-am amintit cuvintele lui Bebe care spune ca daca nu vedem marcaj mai mult de 30 de secunde nu este ok, am inceput alergarea prin jnepenis. O zona foarte frumoasa, la fel de alergabila ca si restul traseului. Am reusit sa depasesc un alergator si la Canaia am mai prins unul din urma - am schimbat cateva cuvinte cu el si am aflat ca este accidentat si nu poate sa coboare din cauza genunchilor.

Am continuat sa alerg usor - totul doar sa nu merg - si am ajuns la Saua Serbanei unde-am baut un izotonic si am plecat repede. Nu-mi venea sa cred cat de alergabil era traseul si nu puteam decat sa ma dojenesc ca nu mai alergasem distante mai lungi de 21km de luni bune.
De la Saua Batrana am dat drumul la picioare la vale si am mai reusit o depasire imediat dupa punctul de control. Ma simteam bine si alergam binisor la vale. Evaluam cursa pana acolo si faptul ca nu avusesem crampe deloc ma bucura.

Si uite asa din piatra in piatra am ajuns sa aud masinile de pe drumul auto din fata, semn ca mai aveam putin pana la linia de sosire. Nu trec zece secunde si din plin avant ma trezesc la pamant. Nici n-am apucat sa pun mana jos cum trebuie atat de neasteptata a fost cazatura. De impiedicat ma mai impiedicasem eu dar ma redresasem.
De data asta insa am picat ca bolovanul si a fost atat de rau incat imi era frica sa ma mai ridic. Dupa cateva secunde in care asteptam sa ma doara ceva am facut-o si dupa un 'self test' am continuat alergarea. Dupa cateva zeci de metrii am inceput sa simt si urmarile: zgarieturi adanci in genunchi, tricoul descusut la umarul pe care cazusem si umarul care durea destul de tare. Moralul insa era bun :) Dupa un "Bine macar ca nu m-a vazut nimeni" spus in sinea mea am continuat sa alerg si in cateva minute am iesit la drumul auto. De aici am continuat spre telescaun si repede spre sosire unde ma asteptau de parca eram primul venit :)

Am auzit-o pe Silvia cum m-a incurajat de pe margine dar nu am vazut de unde. Am multumit, dar nu mai stiu daca am si facut-o sau doar am crezut ca am facut-o, si am trecut linia de finish in 4h44min07secunde. Am primit medalia de finisher si am plecat repede in camera sa vad daca mielul era in regula. L-am gasit ok. Tocmai ce plecase doamna care facuse curatenie. Mi-a spus ca a vazut pe sub usa ca avea carut si a lasat-o sa intre :)

Am facut repede un dus si ne-am intors in zona de sosire unde am mai petrecut cam o ora.
Atmosfera era foarte frumoasa si ne-am simtit excelent.

Am plecat sa luam pranzul si cand ne-am intors la festivitatea de premiere am mers sa verific tabelul cu rezultatele.

Nu mica mi-a fost mirarea cand nu m-am regasit pe lista :) M-am mai uitat odata si nu eram. "Se mai intampla" mi-am zis in timp ce incercam sa vad unde-as fi iesit daca eram clasat.

M-am bucurat sa vad ca am reusit un loc 7 la categoria mea de varsta si 15 la general. Nu este principalul meu scop dar era clar ca am evoluat destul de mult in ultimele luni.

Le-am povestit lui Luci si Radu ce-am patit si Radu s-a oferit sa discute cu organizatorii ca sa clarifice situatia. A facut-o si dupa ce-au verificat din nou au gasit timpul meu si m-au trecut in clasament. Multumesc Radu pentru ajutor!

Am stat la toata festivitatea de premiere si am plecat in camera pentru ca a 2-a zi ne astepta un drum lung.

A fost un concurs excelent organizat a carui a 3-a editie o astept deja cu nerabdare! Multumim InAlergare pentru tot si sa ne vedem cu bine la anul!

Olympus Marathon 2013

    De multa vreme vreau sa incep sa descriu experientele mele pe hartie. Intotdeauna am considerat ca n-am nimic de spus sau de demonstrat asa ca n-am facut-o.  In plus sunt si suficient de autocritic si nu-mi place cum scriu...
    Pe de alta parte sunt genul de om care prefera sa citeasca o carte buna de doua ori decat sa inceapa alta noua.
Cred ca mi-ar facea placere sa-mi recitesc 'aventurile' si cum nu exista un moment mai bun in care sa le povestesc decat imediat ce s-au intamplat o sa incep cu Maratonul Olimpului.

M-am hotarat sa ma inscriu in Decembrie 2012. Am discutat cu Nicu si am picat de acord ca ne bagam. Am rezervat cazarea si am hotarat sa impuscam doi iepuri de-odata: maraton + un scurt concediu dupa.
Studiasem in prealabil traseul si citisem experientele altor temerari din anii anteriori suficient cat sa-mi dau seama ca nu sunt suficient de pregatit.

     Din cauza lipsei timpului liber nu am cum sa ma antrenez la munte asa ca am optat pentru un antrenament pe plat. Am incercat sa ies cat mai des pe carare si am facut-o aproape la fiecare final de saptamana in padurea Baneasa. Stiu ca nu exista diferenta de nivel insa cel putin nu este asfalt.

     Programul de antrenament ales avea 16 saptamani si vroiam ca la final sa fiu in stare sa alerg un maraton in cel putin 3h30min. Stiam deja, din experienta, ca doar un antrenament de durata ma motiveaza sa ies iarna sa alerg si cum antrenamentul asta a avut un volum consistent (6 alergari pe saptamana - 330km in luna cea mai incarcata) am avut ce face din Decembrie pana in Martie.
     In Aprilie m-am decis sa ma autoevaluez la o cursa de 21km la munte si m-am inscris la semimaratonul Brasov Intersport. Ca de obicei nu m-am putut concentra si am plecat de la capatul plutonului fapt ce a influentat timpul final de 1h49minute. N-a fost rau dar se putea si mai bine...
Pe de alta parte am constatat ca imi marisem considerabil rezistenta pentru ca am reusit sa alerg toti cei 8 km de drum forestier catre Poiana 'la deal'.
     In Mai au urmat alte 2 curse de 21km pe plat la care am scos timpi excelenti in comparatie cu rezultatele anterioare (1h31min la Maratonul Regal si 1h33min la Semimaratonul International Bucuresti). Pana la 1 Iunie n-am reusit sa merg deloc la munte dar imi promisesem ca ajung la Hercules Marathon - o cursa care mi-a placut foarte mult anul trecut si la care doream neaparat sa particip. Povestea cursei a fost tragi-comica pentru ca, dupa un parcurs excelent pana la km 31 (3h45min) am reusit sa ma ratacesc intr-un mod pe care nu mi-l explic in urma caruia am invatat multe. Am reusit sa termin cursa in 6h40min cu ~ 1h30min mai tarziu decat as fi facut-o daca urmam drumul.

     Dezamagit si demotivat mi-a fost destul de greu sa continui antrenamentele in ultima luna. Intre Hercules si Olympus Marathon erau 30 de zile in care imi doream sa alerg de doua ori la munte. Tot ce-am reusit a fost o iesire la Comana pentru o tura de 20km. Din cauza temerilor legate de o posibila accidentare nu m-am inscris la alte curse si asa am ratat Hit the Top si Retezat Trail Race in conditiile in care imi doream sa alerg in ambele. Pe masura ce se apropia data cusei pentru care ma antrenasem atat de mult emotiile cresteau odata cu indoielile legate de cat de pregatit sunt.

Si uite asa a venit ziua de 27 Iunie in care am incarcat bagajele in masina dis de dimineata (aici intra si copiii) si am demarat catre Litochoro. Dumul a fost lung si destul de obositor in conditiile in care ne-a plouat aproape toata Bulgaria dar am razbit si dupa ~ 11 ore am ajuns la hotel.

Hotelul excelent - mult mai bun decat ne asteptam. Am luat cina si am iesit la o tura de recunoastere dupa care ne-am culcat pentru ca eram obositi dupa un drum atat de lung. Vineri am mers si ne-am ridicat kiturile de participare de la Muzeul Naval din Litochoro. Totul a mers repede si am aflat ca exista autobuze care pleaca din Litochoro catre orasul Dion de unde avea loc startul (10km).

Autobuzele plecau de la 4:30am pana la 5:20am in conditiile in care startul se dadea la 6:05am.
Ne-am facut planul de plecare si ne-am linistit pentru ca toate aspectele cursei erau clare.
M-am intors la hotel, parca putin mai destins, si m-am odihnit foarte bine.

     Sambata am planuit o ultima alergare de 15-20 de minute. Am dat o tura de hotel/camping timp in care ne-au fugarit niste caini - asta ca sa nu uitam de unde venim - si am mers la masa de seara. Am fost foarte atent la ce-am mancat in zilele premergatoare maratonului si masa din seara precedenta n-a facut exceptie. Am citit ultimele stiri de pe Facebook unde se anuntase vremea: furtuni toata noaptea dar cer senin la start. 5 grade Celsius la peste 2000m altitudine cu vand puternic dinspre NW.

     Am decis sa ne trezim la 3am si am concluzionat ca ar fi mai bine sa dorm la Nicu si Vero pentru a ma putea odihnii mai bine (copiii au tendinta sa se mai joace seara) si a nu deranja toata familia cu toata freamata pregatirilor de dimineata.

Zis si facut...
Mi-am pregatit tot ce urma sa iau la mine: incaltarile, echpamentul, gelurile, batoanele, borseta de hidratare, windstopperul, telefonul si alte lucruri marunte pe care le-am inghesuit intr-un sac si am plecat catre Campingul unde erau cazati la cam un km. Cu toate ca avem 4 perechi de incaltari la mine le-am ales pe cele mai noi si netestate in conditii grele de munte.

     Am ajuns repede si dupa ce am mai stat putin de vorba la 22:30 am dat stingerea. Am incercat...
Chiar am incercat sa ma culc. Auzeam tot: citadele, motoarele, masinile care treceau pe soseaua de langa camping, discutiile vecinilor, rasuflarea proprie. Ce mai...

     Emotiile erau mari si nu era chip sa adorm cu sau fara perna in cap sau cu tricoul legat peste urechi in stil Chuck Norris. In jur de 23:30 am cedat si am trezit-o pe Veronica sa-i spun ca plec inapoi la hotel. Deja premizele erau ingrijoratoare pentru ca in loc sa dorm ma plimbam pe o strada pustie incercand sa ma incurajez ca totul este ok. Am ajuns la hotel in 10` si am reusit sa adorm in jur de 00:30. La 3 cand a sunat ceasul eram deja treaz de vreo 15`. Am sarit in pantaloni si am luat-o usor catre camping fara sa uit betele pe care Nicu ma rugase sa i le aduc de la Bucuresti.

     Ne-am baut cafeaua si am mancat niste biscuiti de casa excelenti/curmale si la 4:10 am plecat cu masina catre Litochoro.  Portarul de la camping ne-a facut semn cu antebratul in stil razboinic urandu-ne bafta.
     Cred ca am ajuns primii la autobuz unde soferii deja ne asteptau. Era racoare afara - masina afisa 15 grade. Ma bucuram ca renuntasem la pantalonii scurti de compresie in pofida colantilor lungi. Incet incet s-a umplut primul autobuz si am plecat spre Dion. La 5 eram deja in parcarea complexului arheologic si, incet incet, au inceput sa apara din ce in ce mai multi concurenti. Am format un grup de romani si am discutat cam 30 de minute cu cei care mai participasera la editiile anterioare - nu ca am mai fi putut schimba ceva ci din contra. Am auzit doar chestii gen 'O sa fie groaznic!' :)

In jur de ora 5:30 ne-am mutat catre poarta de start si asteptam...

La 5:45 s-a anuntat decalarea startului cu 20 de minute pentru ca se stricase un autobuz si concurentii nu puteau fi adusi suficient de repede la start...
Nebunie! Deja se lumina de ziua. La indemnul Silviei David am facut o poza de grup cu toti romanii - poza in care eu am iesit, ca de obicei, doar pe jumatate.
Ma uitam in jur si toti concurentii erau foarte bine echipati. Erau mult mai bine pregatiti decat ce vedeam de obicei la concursurile de pe la noi. De asemenea n-am putut sa nu observ ca eram cam singurul in pantaloni lungi. Deja aveam indoieli legate de alegerea echipamentului...

Ne-am asezat la start, am urat clasicul 'Bafta!' in stanga si-n dreapta si am plecat din spate - tot ca de obicei.

Am pornit cumpatat pe la 5min/km. Stiam ca se alearga pe drum auto cam 5 km si am depasit cat am putut mentinand un pace confortabil.

Dupa cam 6 km de alergare de voie a inceput urcarea prin padure. S-a facut ceva coada dar la un asa numar mare de concurenti si atat de devreme in concurs este normal (661 inscrisi - nu stiu exact cati au luat startul).

Ma simteam bine si mi se parea ca se merge prea incet. Loc de depasire nu prea era...

Cararea ingusta si sirul indian de oameni pareau sa faca depasirea inutila. Cu toate astea am inceput sa mai depasesc pentru ca nu-mi gaseam un ritm confortabil. Am tot facut asta pana la km 15 unde-am prins un grup apropiat ca valoare in fata si cararea a devenit mai larga. Se urca sustinut si deja incepuse sa devina solicitant.

     La km 17 ne-a iesit un salvamont in fata care striga ceva de 'Naylon' si am inteles ca ne ruga sa ne punem foitele. Nu trec 50 de metrii si in fata apare o carare de grohotis invaluita intr-un nor putin promitator. A inceput sa sufle un vant de-mi venea sa plang si cred ca real feel-ul era pe la minus cateva grade.  In timp ce-mi multumeam in gand ca am luat colantii 'moartea pasiunii' si ca foita face fata cu brio ma uitam in jur la toti cei in pantaloni scurti si maieuri. Cred ca daca eram eu in locul lor eram vanat.
     Se urca in continuare sustinut si parca nu inaintam deloc. Imi setez repere vizuale la care sa verific ceasul dar degeaba. Ritmul era de 15`/km. Deja mi se invinetisera mainile si ma gandeam de ce naiba nu-mi luasem manusile dar cine-ar fi crezut ca o sa fie chiar asa? Culmea e ca le luasem cu mine din Romania :)
Intr-un tarziu am ajuns pe platou unde am inceput sa-i dau bice mai mult de frig decat din graba :)

Am depasit mult aici pe o curba de nivel cu speranta sa vad odata refugiul. Si l-am vazut. Era la 50m in fata cu ceva lume stransa si cu agitatia nelipsita. M-am uitat la ceas si trecusera 4h de la start. Ajunsesem aici exact in cat imi propusesem.

Mi-am umplut repede bidoanele si am auzit-o pe Cornelia care i-a multumit voluntarului pentru supa. Opa! Supa? As fi dat orice pentru o bautura calda :)
Am cerut repede o cana cu supa si mi s-a oferit imediat. Am baut-o ca pe apa si a fost extraordinara. Un fel de ciorba de varza de-a noastra care m-a trezit imediat. Am plecat in graba si am inceput alergarea pe sub 'Tronul lui Zeus'. Din filme mi s-a parut destul de periculoasa zona aceasta. Un perete de grohotis destul de abrupt cu cateva parti in care mai era zapada lung de 2-3 km. Am incercat sa nu ma uit in stanga si am alergat cat am putut - zic eu cam pe tot. Am alunecat de cateva ori pe zapada dar n-a fost nimic grav. Totul fusese ok pana aici si incercam sa ma cumpatez de teama unei cazaturi.

     De la capatul peretelui a inceput coborarea in zig-zag, o coborare destul de tehnica si periculoasa din cauza grohotisului omniprezent. Aici am inceput sa am dureri in capul pieptului. Mi se intampla cand alerg imediat dupa ce mananc si cred ca supa a fost de vina. Daca asta nu era suficient au inceput sa ma doara si unghiile de la picioare semn ca incaltarile nu era potrivite pentru o asa coborare. Printre gemete am continuat coborarea dar nu ma simteam bine deloc. Am inceput sa fiu depasit dar nu alarmant. In general depaseam la loc. Eram la km 24 si lucrurile nu se imbunatateau deloc...

La km 26-27 m-am intalnit cu Alex care ma prevenise ca o sa urce sa ma incurajeze. A fost atat de pe fuga ca aproape ca nici n-am apucat sa-l salut dar ii multumesc pe aceasta cale. Cu siguranta mi-a facut coborarea mai usoara :)

Am continuat dar simteam ca merg la 50% din capacitate. Pana la urma coborarea era puctul meu forte si o faceam cu 7 minute pe km in conditiile in care se putea mult mai bine.

Incercam sa fortez dar degeaba. Daca stomacul mi-a trecut pe la km 30 unghiile erau din ce in ce mai rau. Fiecare pas era un chin si incercam sa calc din ce in ce mai mult pe calcaie. Daca va vine sa credeti, pentru ca mie nu-mi vine, imi doream o urcare! Si n-a trecut mult si au venit...

Dupa o portiune foarte frumoasa in care am traversat un parau de mai multe ori am intrat in padure (km 34) si am inceput sa urcam si sa coboram. Aici am intalnit un grec care mi-a dat sfaturi legate de traseu si care mi-a spus ca urmeaza cea mai grea zona din cursa. Am reusit sa ma mai tin dupa el cam 3 km si l-am pierdut. Il ajungeam pe urcari dar il pierdeam pe coborari....

     Am mai depasit cativa alergatori si am ajuns din urma un alt grec foarte de treaba care vorbea si Engleza bine. Cu el m-am inteles si am alergat pana la finalul cursei. Nu numai ca mi-a spus cat mai avem si ce urmeaza ci mi-a facut si o scurta istorie a locurilor prin care treceam. Un om foarte de treaba caruia i-am multumit la final si cu care am tinut sa trec linia de finish de mana.

Am terminat in 7h26min10s. Numarul 155 din cei 661 de inscrisi (nu stiu cu exactitate cati au luat startul) si nr. 70 la categoria mea de varsta (barbati < 40 ani).
Un rezultat multumitor pentru prima participare dar care putea fi mult mai bun daca alegeam incaltarile corecte.
Un motiv in plus sa revin la anul pentru a incerca sa-mi imbunatasesc timpul :)

Am aleragat incaltat cu Salomon Sense Mantra care sunt excelenti dar nu sunt facuti pentru un asa traseu.
Am folosit o centura de hidratare Salomon XT2 cu care m-am inteles excelent.
Wind stopper-ul a fost Patagonia Houdini care este extrem de usor si eficient.